De ce nu se deschid cinematografele?

De ce nu se deschid cinematografele? Administratorii locali spun că ar putea activa în aceleași condiții ca teatrele

13.01.2021

Am fost martorii unui an în care festivalurile de film s-au amânat, premierele au trecut pe online, industria filmului fiind una dintre cele mai afectate din cauza pandemiei de COVID-19. În Republica Moldova, cinematografele și-au închis ușile începând cu 13 martie 2020, iar de atunci, restricția privind activitatea acestora a fost prelungită de mai multe ori. Săptămâna trecută, s-au redeschis teatrele la Chișinău și cu toate că experiența de a merge la cinema nu este cu mult diferită din punct de vedere al aflării într-un spațiu închis, decizia nu s-a răsfrânt și asupra cinematografelor, fapt care le provoacă antreprenorilor locali nedumeriri.


În martie, nu aveam voie să ieșim nici în spații publice deschise, restaurantele se închideau, la fel ca școlile, sălile de sport, teatrele sau cinematografele. Majoritatea oamenilor și-au mutat oficiile acasă, iar aceste măsuri au menținut starea epidemică la un anumit nivel de control, cel puțin din perspectiva sănătății. Criza pe care urma să o aducă pandemia avea curând să ne arate și alte laturi, iar una dintre ele este economia. Presiunea pe care pandemia a pus-o asupra afacerilor locale, dar și a instituțiilor culturale a determinat autoritățile să-și adapteze deciziile, iar prin vară aveam voie deja să ieșim câte trei în parc și să mâncăm la terase.

Pe parcursul verii, piscinele se deschideau și se închideau săptămânal, evenimentele în aer liber erau permise, nunți se organizau și se completau anchete epidemiologice la fiecare pas. În tot acest timp, cinematografele au fost cele mai neglijate, întrucât în 10 luni de pandemie, nicio restricție nu a fost ridicată pentru a permite activitatea acestora într-un fel sau altul. După ce au activat o vreme în toamnă și au fost închise ulterior, săptămâna trecută, primarul Ion Ceban anunța despre redeschiderea teatrelor cu un set de reguli ce urmează să fie respectate. Decizia a venit după mai multe demersuri făcute de artiști către autorități, pentru că instituțiile ajunseseră în prag de faliment. Astfel, condițiile în care teatrele activează sunt următoarele:

# desfășurarea activităților se permite fără a depăși 50 % din capacitatea maximă a spațiului unde are loc evenimentul, cu respectarea poziționării scaunelor ocupate de persoane: câte două locuri libere între acestea pe fiecare rând și câte un rând liber pe rândurile față/spate;

# în interior se va asigura respectarea distanței între persoane de 1,5 metri;

# fluxul de persoane la intrare/ieșire, cât și la casa de bilete trebuie organizat pentru a se menține distanța recomandată;

# atât angajații, cât și publicul vor purta pe toată durata evenimentului masca de protecție care trebuie purtată corect, adică să acopere atât nasul cât și gura;

# în cadrul instituțiilor, trebuie să fie postate anunțuri despre respectarea măsurilor de siguranță, igienizarea mâinilor;

# personalul va trece printr-un triaj epidemiologic zilnic, la fel și publicul. Persoanelor, care vor avea temperatura mai mare de 37 de grade și/sau alte simptome de răceală, nu li se va permite intrarea;

# spațiile și echipamentele vor fi dezinfectate frecvent;

# se interzice consumul de produse alimentare și băuturi alcoolice, se pot consuma doar lichide în recipiente închise pentru consum personal;

# scaunele, sala de spectacole, cât și băile, holurile și locurile unde are acces publicul vor fi dezinfectate frecvent;

# la intrarea și ieșirea din sală trebuie să fie disponibile soluții dezinfectante.

Toată măsurile le puteți citi mai jos.

„Din punct de vedere al riscurilor infectării cu virusul COVID 19 pe perioada desfășurării activităților culturale, nu este diferență între spectacole teatrale, concerte sau spectacole cinematografice. În toate țările lumii desfășurarea activităților, cu prezența spectatorilor, în incinta instituțiilor teatrale concertistice, cât și activitatea cinematografelor a fost stopată sau admisă concomitent. Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a elaborat instrucțiunea privind activitatea cinematografelor și a trimis-o spre aprobare Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică din Republica Moldova. Suntem de acord că viața are prioritate și sperăm că autoritățile noastre, prin introducerea restricțiilor, luptă cu consecințele pandemiei. Dar stoparea activității cinematografelor nu este măsura care va împiedica răspândirea pandemiei, în cazul când activitățile similare au permisiunea de a activa. Cinematografele le fel sunt instituții culturale care la rândul lor necesită susținere din partea autorităților publice”, spune Sergiu Cocea, directorul cinematografului Cineplex. 

Antreprenorul lămurește că perioada de pandemie s-a dovedit a fi foarte dureroasă pentru cinematograful pe care îl administrează, acumulând mari datorii și fiind în imposibilitate de a achita salarii. Actualmente, antreprenorul este în așteptarea unui răspuns la un demers făcut către autorități pentru a permite și activitatea cinematografelor în condițiile în care activează teatrele.

Atașat vedeți solicitarea scrisă către autorități.

Când în istorie a mai suferit industria filmului

În noiembrie 1918, atunci când toată lumea putea răsufla ușurată pentru că se încheiase Primul Război Mondial, producătorii de film erau printre cei mai entuziaști cu privire la viitorul unei industrii care era în plină dezvoltare. În SUA, circa 20 000 de cinematografe activau în acea perioadă. Pe atunci, industria avea potențialul de a fi printre cele mai dezvoltate după agricultură, industria cărbunelui, a oțelului și a transportului. Ușile cinematografelor, însă, au trebuit să se închidă odată cu declanșarea unei pandemii ce avea să infecteze în doar doi ani circa 500 de milioane de oameni și să ia viața la 50 de milioane dintre ei. Nu doar cinematografele s-au închis atunci, dar și studiourile de producție, după ce mai mulți actori s-au îmbolnăvit, iar unii au murit.

În ciuda crizei ce punea în pericol viețile oamenilor, studiourile de film au înțeles că un colaps financiar este inevitabil dacă nu sunt luate anumite măsuri. Mai mulți producători americani au făcut pe atunci demersuri către autorități pentru a le permite reluarea filmărilor cu respectarea mai multor limitări. Spre exemplu, filmările trebuiau să aibă loc afară, iar scenele care implicau mulți oameni erau interzise, la fel ca adunările curioșilor care urmăreau de obicei procesul de filmare. De asemenea, angajații trebuiau să poarte măști de protecție, iar orice vizitator străin trecea printr-un proces de dezinfectare la intrare, scrie hollywoodreporter.com.

13.01.2021
De ce nu se deschid cinematografele?

Am fost martorii unui an în care festivalurile de film s-au amânat, premierele au trecut pe online, industria filmului f...

Detalii ...
28.12.2020
La mulți ani!

Anul care vine aduce mari speranțe de a ne revedea în sălile cinematografului. Colectivul cinematografului Cineplex vă u...

Detalii ...
15.09.2020
ANUNȚ: CINEMATOGRAFELE VOR FI ÎNCHISE MINIM PÂNĂ LA 30/11/20

Administrația cinematografului anunță că, conform hotărârii nr. 32 din 28 septembrie 2020 a Comisiei Naționale Extraordi...

Detalii ...